Acasa Agenda HR Ce masuri trebuie sa ia angajatorii in perioadele cu temperaturi scazute extreme

Ce masuri trebuie sa ia angajatorii in perioadele cu temperaturi scazute extreme

4 min citire
0
0
839

In perioadele cu temperaturi scazute extreme, de sub -20 de grade Celsius, angajatorii trebuie sa le asigure angajatilor ceai cald, pauze pentru refacerea capacitatii de termoreglare si echipament individual de protectie in cazul celor care lucreaza in aer liber, potrivit Inspectiei Muncii (IM).

Reprezentatii institutiei precizeaza ca a transmis inspectoratelor teritoriale de munca instructiuni privind derularea in aceasta perioada a unor actiuni de control privind respectarea prevederilor OUG nr. 99/2000, ce stabileste masurile ce trebuie aplicate in perioadele cu temperaturi extreme pentru protectia persoanelor incadrate in munca.

Prin temperaturi scazute extreme se inteleg temperaturi exterioare ale aerului sub -20 grade C sau temperaturi care, corelate cu conditii de vant intens, pot fi echivalate cu acest nivel, iar Administratia Nationala de Meteorologie are obligatia de a comunica zonele in care temperatura atinge pragurile valorice mentionate, precum si zonele pentru care se prognozeaza atingerea sau depasirea acestor praguri.

Pentru angajatii care muncesc in temperaturi scazute extreme angajatorii trebuie sa asigure:

  • distribuirea de ceai fierbinte in cantitate de 0,5-1litru/persoana/schimb;
  • acordarea de pauze pentru refacerea capacitatii de termoreglare, scop in care se vor asigura spatii fixe sau mobile cu microclimat corespunzator;
  • echipament individual de protectie.

Daca temperaturile extreme se mentin pe o perioada de cel putin doua zile consecutiv, angajatorii care nu pot asigura conditiile de mai sus, de comun acord cu reprezentantii sindicatelor sau cu reprezentantii salariatilor, vor lua masurile dispuse in Ordonanta de urgenta nr. 99/2000, respectiv reducerea programului de lucru, intreruperea colectiva a lucrului cu asigurarea continuitatii activitatii in locurile in care aceasta nu poate fi intrerupta potrivit prevederilor legale.

De asemenea, pentru prevenirea unor imbolnaviri determinate de munca in conditii de temperaturi extreme inspectorii de munca controleaza:

  • asigurarea de catre angajator a examenului medical la angajare si a controlului medical periodic, urmarind depistarea precoce a contraindicatiilor pentru munca la temperaturi scazute;
  •  asigurarea primului ajutor si a transportului la cea mai apropiata unitate sanitara a persoanelor afectate;
  • trecerea, dupa posibilitati, in alte locuri de munca sau reducerea programului de munca pentru persoanele cu afectiuni, care au contraindicatii privind munca la temperaturi extreme.

Inspectorii de munca avertizeaza ca nerespectarea prevederilor legale atrage amenzi aplicate angajatorilor cuprinse intre 1.500 si 2.500 de lei.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Roxana Maxim
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Câteva noi tendințe în L&D – The Learning Tipping-Point

De Mihai Zânt Activez de peste zece ani în domeniul formării adulților și am avut nenumăra…