Acasa Agenda HR Corsetul libertatii: De ce avem nevoie de control

Corsetul libertatii: De ce avem nevoie de control

5 min citire
0
0
913

de FLORIN TATARU

Suntem uneori atat de preocupati sa intelegem ce ne va aduce ziua de maine incat uitam cu desavarsire ce s-a intamplat ieri. De aceea, o carte scrisa in 1941 de un psiholog ce vorbeste despre atractivitatea fascismului pentru oamenii acelor vremuri poate parea irelevanta 72 de ani mai tarziu. Si totusi…

Cartea „Frica de libertate” se opreste asupra unui aspect crucial pentru criza sociala si culturala a acelor zile, dar cu similitudini interesante in Romania de dupa 1990: semnificatia libertatii pentru omul modern.

Teza principala a cartii este ca omul modern, eliberat din incorsetarile societatii preindividualiste, ce-i oferea siguranta, dar il limita in acelasi timp, nu a castigat libertate in sensul realizarii eului sau individual, al exprimarii capacitatilor sale intelectuale, emotionale si senzoriale. Libertatea, desi i-a oferit independenta si rationalitate, in acelasi timp l-a izolat, creandu-i o stare de angoasa si slabiciune. Paradoxul relatiei oamenilor cu „libertatea” este acela ca mai intai ei lupta pentru libertate, si apoi cu libertatea. Atunci cand au dobandit-o, oamenii nu au stiut ce sa faca cu libertatea si au cautat sa se afilieze unor stucturi care sa-i controleze.

Erich Fromm, autorul, urmareste desprinderea omului din starea de unitate cu lumea naturala si sociala spre constiinta faptului ca este o entitate separata, asemeni copilului care prin nastere nu mai este una cu mama sa si devine o entitate biologica separata. Trecem astfel de la perioada medievala, caracterizata prin lipsa de libertate individuala, fiecare fiind legat de rolul sau din ordinea sociala, la Renastere si perioada Reformei, ce au pregatit terenul pentru realitatea lumii de azi.

Capitalismul desavarseste aceasta cautare a libertatii, oferind omului intregul castig, dar si riscul deplin. Banii aproape ca au aruncat in derizoriu originea, casta, iar individul a devenit liber fata de legaturile economice, sociale si politice, dar si fata de acele legaturi care-i ofereau siguranta si un sentiment de apartenenta. Lipsita de limite, lumea a devenit amenintatoare. „Noua libertate creeaza in mod necesar un puternic sentiment de nesiguranta si slabiciune, indoiala, singuratate si angoasa”, iar Fromm se apleaca asupra a trei moduri principale prin care oamenii incearca sa „fuga de libertate”:

–  Autoritarismul: o structura autoritarista elimina optiunile si libertatea individului, scazandu-i nivelul de anxietate;

–   Imitatia: in absenta unui sistem autoritarist, indivizii se conformeaza la normele grupului, care devine noua autoritate;

–   Distrugerea: fara un sistem autoritarist sau fara normele de grup, oamenii se autodistrug; si gasim aici o stima de sine scazuta, diferite adictii sau chiar suicid.

In spatele unei fatade de satisfactie si optimism, omul modern este profund nefericit. Se agata cu disperare de notiunea de „individualitate”, vrea sa fie „deosebit”. Ni se face cunoscut numele functionarului de la ghiseu, ne personalizam lucrurile ca expresie a nevoii de diferentiere. Dar pentru ca este un „automat”, el ia ca surogat orice tip de emotie sau senzatie palpitanta: a bauturii, a sportului, a trairii prin substituirea emotiilor persoanelor imaginare de pe ecran.
Suna cunoscut, nu?

 

Florin Tataru, Head of HR Enel

Articol publicat in revista HR Manager, nr. 27, iunie  2013. Va asteptam sa va abonati la revista HR Manager.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Roxana Maxim
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Câteva noi tendințe în L&D – The Learning Tipping-Point

De Mihai Zânt Activez de peste zece ani în domeniul formării adulților și am avut nenumăra…