Descoperim inițiativele care transformă modul în care abordăm lucrul, de la onboarding-ul inteligent la colaborarea de oriunde și integrarea inteligenței artificiale în diverse aspecte al activității noastre.
Într-o lume în continuă schimbare, conceptul de „lucru inteligent” devine din ce în ce mai relevant. Astăzi, explorăm cum organizațiile pot implementa inițiative inovatoare pentru a îmbunătăți experiența angajaților și a integra tehnologia eficient împreună cu Mihaela Nicolau – HR Director Nordic Group:
Cum pot organizațiile să adopte o mentalitate de „lucru inteligent” și să încurajeze inovația în rândul angajaților?
Sintagma completă care cred că ne vine automat în minte este “work smarter, not harder”, care vizează contextul mai larg al unei muncii simplificate și eficiente. Astăzi avem mai mult decât oricând oportunitatea de face din această abordare un modus vivendis al organizațiilor din care facem parte datorită tehnologiei, dar și datorită accesului liber la informație și promovării diversității. Într-un astfel de context se conturează două direcții de acțiune pentru hrănirea unei mentațități de „lucru inteligent”: investiția în tehnologia și spargerea barierelor dintre generații. O soluție în acest sens poate fi adoptarea unui program prin care angajații din generația tânără să ofere suport în dezvoltarea abilităților tehnologice de către colegii mai maturi.
Ce rol joacă tehnologia în transformarea modului în care lucrăm și cum pot companiile să o integreze eficient?
Tehnologia este acel “must have” fără de care nici o companie nu poate rămâne competitivă.
Este necesară adoptarea ei atât în structurile interne de colaborare și dezvoltare, cât mai ales în raport cu piața în care activează. Platforme integrate pentru gestionare proceselor, acces la platforme de învățare, soluții punctuale rezolvare cu ajutorul IA. De exemplu, munca de construcție a unui newsletter intern, sau a oricărei forme de prezentare sau sinteză de documente este astăzi mult ușurată de IA. O integrare eficientă se poate realiza cu câteva condiții esențiale cum ar fi un management de proiect performant, la fiecare implementare, și investiția în pregătirea oamenilor, nu doar în utilizarea tehnologiilor cât și în dezvoltarea unor abilități și cunoștințe care țin de crearea unei culturi a schimbării și a creativității.
Ce proiecte și soluții inovatoare ați implementat în organizație pentru a îmbunătăți experiența angajatului și a schimba într-un mod creativ modul în care se muncește în organizație? Povestiți-ne mai pe larg.
Trăim într-o lume în care am învățat să ne uităm la propria dezvoltare cu mult interes și simțim că acesta este un aspect la care angajații se uită foarte atenți, de aceea sunt necesare diferite instrumente de dezvoltare, dar și de evaluare chiar de la momentul intrării în companie. Astfel, am implementat un program de onboarding inteligent care personalizează experiența nou-veniților. De asemenea, am introdus opțiuni flexibile de muncă, care le permit angajaților să își organizeze timpul mai bine, ceea ce a dus la o satisfacție crescută în rândul echipei. Ca un pas înainte am introdus teste psihometrice care ne arata fit-ul cu rolul, folosind benchmark-uri interne si internationale, ca elemente esențiale în recrutarea modernă. Aceste instrumente ajută organizațiile să evalueze trăsăturile de personalitate, abilitățile cognitive și stilurile de lucru ale candidaților. Testele psihometrice oferă o evaluare obiectivă a potențialului unui candidat, ajutând la identificarea celor mai potriviți pentru roluri specifice. Aceste evaluări nu doar că facilitează selecția, ci contribuie și la dezvoltarea profesională a angajaților, oferind informații valoroase despre punctele forte și ariile de îmbunătățire
Un alt instrument important, cunoscut pe scară largă, dar în a cărui utilitate o vedem doar dacă sunt aplicate consistent sunt Centrele de evaluare în managementul talentelor. Acestea oferă o evaluare practică a abilităților și competențelor angajaților sau candidaților, prin simulări de situații reale, și permit observatorilor să analizeze comportamentele și reacțiile participanților în timp real.
Ceea ce am găsit însă ca fiind foarte important este flexibilitatea în customizarea acestor instrumente, dar și a programelor de dezvoltare ulterioare. Doar așa se poate încuraja creativitatea și unicitatea.
Ce provocări ați întâmpinat și cum le-ați depășit?
Rezistența la schimbare rămâne una dintre cele mai mari provocări, dar nu numai. Acceptarea diferențelor culturale, de generații, dar și lipsa unei educații a feedbackului. Comunicarea și instruirea au fost cheile inițiale. Mai apoi trebuie sa acordăm constant atenție acestor aspecte. Activitatea de fiecare zi presupune dinamică și dezvoltarea oamenilor se produce cu viteze diferite ceea ce necesită în efort de comunicare și acomodare a așteptărilor.
Ce lecții ați învățat?
Că distanța de la intenție la realitate este mare. Altfel spus am trăit pe viu acea zicală cu “toți iubim schimbarea dar nimeni nu vrea să se schimbe”. Acum putem reconfirma ca uneori ieșirea din zona de confort poate fi dificilă. Dar știind acest lucru, cea mai bună abordare este să reclarifici, să recomunici și să acompaniezi oamenii pe tot parcursul procesului.
Ce abilități vor fi esențiale pentru viitorul locurilor de muncă și cum pot angajații să se pregătească pentru acestea?
Abilitățile de utilizare a tehnologiei, gândirea critică absolut necesară pentru a asigura “traducerea” dintre lumea reală și cea virtuală de o manieră cât mai corectă și echilibrată, acceptarea noului și tranziția de la reziliență la ceea ce azi numim antifragilitate. Toate acestea pe fondul dezvoltării sau conservării orientării pe rezultat, deoarece vedem astăzi în anumite companii riscul de a se pierde în proces și a rata rezultatul.
Cum pot organizațiile să atragă și să păstreze talente în contextul actual al pieței muncii?
Există un aspect care rămâne încă universal valabil pentru păstrarea oamenilor, în particular a talentelor, și anume manifestarea unui leadership autentic. Ceea ce vedem astăzi, cu atât mai mult cu cât suntem în plin proces de schimbare de generații, este nevoia de autenticitate, de transparență, de actual tehnologic, de documentat științific și nu în ultimul rând de personalizarea experienței de angajat prin interfețe prietenoase și pachete de beneficii flexibile.
Ce doriți să adăugați și nu v-am întrebat?
Pe oricine am întreba dacă își dorește să lucreze inteligent va răspune afirmativ, pentru că asta se traduce prin mai mult timp disponibil pentru proiectele personale, respectiv într-un echilibru mai bun între viața profesională și cea personală. A lucra inteligent este mai mult decât o mai mare eficiență si mai puțin efort, este o asimilare de noi metode și noi instrumente care ne îmbogățește și ne transformă.
Această transformare a modului în care muncim nu este doar o necesitate, ci și o oportunitate de a crea un mediu de lucru mai plăcut și mai eficient. Prin adoptarea unei mentalități de „lucru inteligent” și utilizarea testelor psihometrice și a centrelor de evaluare, organizațiile pot îmbunătăți nu doar performanța, ci și satisfacția angajaților.