Acasa Staffing Demisia de la actualul job: 4 sfaturi utile despre cum să te comporţi în ultimele zile de lucru

Demisia de la actualul job: 4 sfaturi utile despre cum să te comporţi în ultimele zile de lucru

8 min citire
0
0
3,020
demisia

Aşa cum te străduieşti mereu să faci o primă impresie cât mai bună, la fel ar trebui să procedezi şi în privinţa ultimelor zile la actualul loc de muncă. Acum că ai decis să îţi continui cariera în altă direcţie, (și să îți dai demisia), tentaţia de a nu te mai strădui poate fi mare. 

Atunci când începi un job nou, încerci să arăţi cea mai bună versiune a ta, deoarece vrei ca noii tăi colegi şi şefi să te placă din prima. De ce nu ai face acest lucru şi în momentul de final, atunci când alegi să-ţi continui cariera la o altă companie? Din păcate, nu puţine sunt persoanele care consideră că acum nu mai au niciun motiv pentru a se purta profi, iar acest lucru nu face decât să aducă posibile repercusiuni. 

Indiferent de motivul pentru care ai ales să faci această schimbare, te sfătuim să nu renunţi la principiile şi valorile morale de care ai dat dovadă în perioada în care ai făcut parte din echipă. Aşadar, iată câteva sfaturi despre cum ar trebui să te porţi, atunci când decizi să demisionezi:

  1. Exprimă-ţi decizia cu profesionalism

Dacă ai o relaţie cât de cât apropiată cu superiorul tău, te poţi pune pentru o secundă în locul lui. Cu siguranţă nu va fi o discuţie care să-i producă bucurie, aşa că modul în care decizi să-ţi anunţi dorinţa de a încheia colaborarea profesională trebuie să fie atât etic, cât şi empatic. 

Permite-i câteva momente să digere informaţia. Apoi, poţi adăuga una dintre cele mai simple şi liniştitoare propoziţii: „Ştiu că poate părea brusc, dar te asigur că voi finaliza toate proiectele pe care le am în lucru, înainte ca perioada din preaviz să se termine.” Înainte de a semna demisia cu noul tău stilou Parker, fă-ţi curaj să porţi această discuţie live, fie faţă în faţă, fie prin video call.  

  1. Oferă transparenţă 

Menţionează cât poţi de clar motivul pentru care ai ales să faci această schimbare în carieră. Orice manager va aprecia onestitatea ta, atât din punct de vedere profesional, cât şi personal. Oricare ar fi nucleul deciziei tale, păstrează conversația aliniată la faptul că următorul loc de muncă este o oportunitate pe care nu ai putea să o ratezi. Excepția este dacă pleci pentru un salariu mai mare, dar ai fi dispus să rămâi, dacă șeful tău îți oferă o mărire de salariu.

  1. Fă-ţi o listă cu tot ce trebuie să finalizezi

Colaborează cu managerul tău pentru a stabili exact care sunt lucrurile importante pe care trebuie să le finalizezi înainte ca perioada preavizului să expire. Prezintă-i un rezumat cu toate proiectele tale şi prioritizează-le în funcţie de decizia acestuia. 

Poţi chiar încerca să-i sugerezi care consideri că ar fi colegii care ar putea prelua o parte din munca ta, în funcţie de competențele fiecăruia. 

  1. Oferă-te să instruieşti persoana care îți va prelua sarcinile

Dacă nu există niciun coleg care să-ţi preia sarcinile de serviciu, plecarea ta va fi cu atât mai grea pentru companie. În cazul în care va putea angaja pe cineva din exterior în timp util, cel mai mare ajutor pe care-l poţi oferi este să alegi să o instruieşti chiar tu. În situaţia în care timpul nu ar fi suficient, poţi lăsa un mail cu instrucţiuni, care să includă detaliile pe care le-ai descoperit pe măsură ce ai lucrat. În plus, poţi lăsa numărul tău personal de telefon, pentru a te contacta noul coleg, în cazul în care va fi neapărată nevoie. Cel mai probabil, managerul tău va spune că nu este nevoie să te deranjezi, dar cu siguranţă va aprecia buna ta intenţie. 

O despărţire amiabilă este ceva ce toată lumea îşi doreşte, indiferent dacă este angajat sau angajator. Ţine cont că există mereu şanse să te reîntâlneşti cu un coleg sau cu vreun superior, în decursul timpului, şi la alte locuri de muncă. Aşa că tratează ultimele zile la actualul job cu aceeaşi seriozitate ca până acum, pentru a-ţi păstra respectul câştigat. 

Sursa foto: Shutterstock 

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Revista HR Manager
Incarcati mai multe in Staffing

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Adina Mărculescu: “Lecția pe care am învățat-o a fost importanța anticipării schimbărilor și a pregătirii pentru situații neprevăzute”

Continental Hotels, unul dintre cele mai cunoscute lanțuri hoteliere din România, reprezin…