Acasa Planeta HR Spune-mi cum lucrezi ca să-ți spun ce fel de angajat ești

Spune-mi cum lucrezi ca să-ți spun ce fel de angajat ești

10 min citire
0
0
1,498

Într-o eră în care frontierele dintre timpul de lucru și timpul personal devin tot mai difuze, problema numărului de ore lucrate și impactul asupra productivității și bunăstării angajaților devin o preocupare prioritară.

Datele despre obiceiurile de lucru ale românilor aduc în prim-plan o realitate surprinzătoare. Cu 2.029 de ore lucrate anul trecut, suntem lideri în Uniunea Europeană, fiind urmați de bulgari și greci. Această cifră, deși impresionantă, poate ridica semne de întrebare cu privire la impactul asupra sănătății mintale și a echilibrului dintre viața profesională și cea personală.

De exemplu, un alt studiu recent, realizat de Slack în rândul a 10.333 de angajați din țări precum Franța, SUA, Australia, Germania, Japonia și Marea Britanie, aduce în prim-plan consecințele negative ale lucrului peste program. Cercetarea relevă faptul că peste o treime dintre intervievați recunosc că stau peste program măcar o dată pe săptămână. Conform acestui studiu, angajații care resimt presiunea de a lucra suplimentar se confruntă cu o scădere semnificativă a productivității, fiind cu 20% mai puțin eficienți decât colegii care respectă programul de lucru. Mai mult, aceștia experimentează niveluri ridicate de stres și epuizare, impactând negativ satisfacția generală față de mediul de lucru.

Un aspect semnificativ evidențiat în cercetare este legat de durata ședințelor. Unul din patru angajați consideră că petrece prea mult timp în ședințe, iar depășirea pragului de două ore în ședințe duce la oboseală și la sentimentul de supraîncărcare. Acest fenomen poate contribui la deteriorarea echilibrului între viața profesională și cea personală.

Un alt aspect deosebit de relevant se referă la pauzele la locul de muncă. Chiar dacă acestea au fost asociate cu o creștere a productivității și a bunăstării angajaților, jumătate dintre cei chestionați declară că iau pauze rar sau niciodată. Această tendință poate influența negativ sănătatea mintală și fi zică a angajaților și, implicit, performanța la locul de muncă.

Cu toate acestea, studiul subliniază și importanța identificării unei perioade optime de concentrare, situată în jurul a patru ore pe zi. Aceasta sugerează că este mai importantă calitatea lucrului decât cantitatea de timp petrecută la birou.

Câteva sfaturi pentru a îmbunătăți productivitatea

Sfaturile practice pot aduce o schimbare semnificativă în abordarea noastră față de orele de lucru și pot contribui la crearea unui echilibru între muncă și viață personală.

1.Planificare prioritară

Începe ziua cu o planificare clară a obiectivelor tale. Stabilește ce sarcini sunt cele mai importante și acordă prioritate acestora. A avea o listă bine stabilită de sarcini te ajută să te concentrezi asupra lucrurilor cu adevărat relevante și să eviți sentimentul de copleșire.

2. Tehnica Pomodoro

Adoptă tehnica Pomodoro, care presupune lucru intens (deep work) timp de 25 de minute, urmat de o pauză de 5 minute. După patru sesiuni, acordă o pauză mai lungă. Această abordare te ajută să-ți păstrezi concentrarea și să eviți oboseala acumulată.

3. Pauze regulate și eficiente

Nu subestima importanța pauzelor. Fă-ți obiceiul să iei scurte pauze în fiecare oră pentru a-ți revigora mintea și pentru a preveni oboseala. A fost dovedit că pauzele regulate pot îmbunătăți concentrarea și creativitatea.

4. Setează limite

Stabilește limite clare între viața profesională și cea personală. Odată ce ai terminat programul de lucru, închide laptopul sau pune telefonul în modul „Do Not Disturb“. Este crucial să-ți acorzi timp de calitate pentru tine și pentru cei dragi.

5. Comunicare deschisă

Comunicarea deschisă cu colegii și superiorii este esențială. Dacă observi că te simți copleșit sau depășit de sarcini, nu ezita să împărtășești aceste preocupări și să explorezi opțiuni pentru delegarea sau gestionarea mai eficientă a sarcinilor.

6. Identificarea de soluții

Fii proactiv în identificarea soluțiilor pentru pro vocările de gestionare a timpului. Gândește outsi- de the box și explorează modalități noi de organizare a activităților pentru a le face mai eficiente.

7. Anticiparea și prevenirea supraîncărcării

Încearcă să anticipezi perioadele aglomerate și planifică-ți activitățile în consecință. O planificare preventivă poate preveni supraîncărcarea și stresul.

8. Grija de sine

Nu uita de grija de sine. O alimentație sănătoasă, odihna adecvată și exercițiile fizice sunt fundamentale pentru a-ți menține nivelul de energie și concentrare.

9. Evaluare constantă

Evaluează constant eficacitatea metodelor tale de gestionare a timpului. Fii dispus/ă să ajustezi și să îmbunătățești abordările în funcție de rezultatele obținute.

10. Deconectare ocazională

Nu îți fie teamă să te deconectezi ocazional. O zi de concediu sau un weekend fără e-mailuri și telefoane care au legătură cu munca poate face minuni pentru claritate și regenerare mentală.

Adoptarea acestor sfaturi în viața de zi cu zi poate contribui la o gestionare mai eficientă a timpului și la construirea unui echilibru sustenabil între muncă și viață personală. Să nu uităm că este esențial să cultivăm practici sănătoase care să ne susțină atât pe plan profesional, cât și personal.


Aici puteți vedea un preview al celui mai recent număr al revistei HR Manager.

Pentru abonare, click aici.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Pescaru Constantin
Incarcati mai multe in Planeta HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

HR CULTURE EXCELLENCE, cu Andreea Videanu, Director HR Servier Pharma România

Am invitat câțiva directori de HR din România care au reușit să implementeze cu succes div…