Acasa Agenda HR Fast Forward. Organizația Viitorului | EDIȚIA A XIX-A HR Innovation Forum

Fast Forward. Organizația Viitorului | EDIȚIA A XIX-A HR Innovation Forum

5 min citire
0
0
1,025

Revista HR Manager organizează cu sprijinul Humanistic, în data de 11 Octombrie 2023, ediția a XIX-a din seria de evenimente FAST FORWARD. ORGANIZAȚIA VIITORULUI, denumită: HR IINOVATION FORUM

Evenimentul se va desfășura online, în intervalul 14.00-16.30.

În cadrul acestei ediții, Manageri și specialiști HR vor dezbate inițiative, vor prezenta studii și vor împărtăși ce idei curajoase pentru proiecte de învățare au gândit. Acelea care, chiar dacă nu au fost implementate, sunt idei ce merită auzite.

Există programe de dezvoltare sau de schimbare care merită să fie scoase din anonimat și să producă o scânteie de inspirație pentru comunitatea HR? Sau proiecte de Employer Branding derulate printr-o campanie creativă sau atipică, care aduce inovație? Ori campanii de recrutare care au simplificat, inovat, sau descoperit cum să atragă candidații interesați și serioși.
Se știe că o strategie de învățare e bună dacă este ancorată în realitate. Dar se mai știe că ancorarea în realitate nu ne pune mereu în ipostaza de a fi creativi, de a regândi procesele.

Participanții la eveniment sunt invitați la a dezbate concepțiile despre învățare, a provoca limitele și a se reîntreba care este rolul  HR-ului, în dezvoltarea echipelor. Se va vorbi despre ideal, căci concret se stie deja ce e de făcut.
Miza HR Innovation Forum este să promoveze, să încurajeze și să susțina inovația din HR astfel încât comunitatea de profesioniști să găsească inspirație și idei pentru a pregăti anul 2024 și bugetele acestuia.

Teme de discuție:

  • Cum faci inovație în HR?
  •  Procese de transformare Inovatoare
  •  Comunitate și liquid networks – ca forme de învățare socială
  •  Concepte de marketing și behavioral economics în HR
  •  Povestea datelor spusă într-un fel ce nu a mai fost spus
  •  Parteneriate și idei atipice pentru recrutare, selecție, sau promovarea joburilor

Printre speakerii confirmați la eveniment:

  • Luminița Florea, Director People & Culture, Philip Morris România
  • Veronica Olteanu, Director Resurse Umane si Comunicare, Porr Construct Romania
  • Diana Tintea, HR Director Keysight Technologies
  • Cosmin Dodoc, VP Peolple & Organisation, eMAG
  • Raymond Marin, Managing Partner, Marco Polo CEE
  • Alina Grozescu, Founder & CEO, Max Relax si Wellington

Moderator al evenimentului este: Iulia Buciuman, Managing Partner, HUMANISTIC

Toate prezentările și discuțiile se desfășoară în limba română.

Participarea este gratuită și se face pe baza confirmării înregistrării.

Înregistrarea se face pe pagina evenimentului , unde se găsesc toate detaliile privind temele de discuție și vorbitorii acestei ediții.

Pentru detalii legate de organizare adresa de contact: evenimente@cariereonline.ro.

———————————————————————————————————

Organizator: Revista HR Manager

Cu sprijinul: HUMANISTIC

Parteneri: Marco Polo CEE, Philip Morris România, Wellington, eMAG

Parteneri media: CARIERE, BIZ, HR Club, Doingbusiness.ro, Jurnalul de Afaceri, Hipo.ro, Portal HR, Psychologies, Spotmedia, Wall-Street  

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Revista HR Manager
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Adina Mărculescu: “Lecția pe care am învățat-o a fost importanța anticipării schimbărilor și a pregătirii pentru situații neprevăzute”

Continental Hotels, unul dintre cele mai cunoscute lanțuri hoteliere din România, reprezin…