Acasa Staffing 4 tehnici eficiente pentru fidelizarea angajaților

4 tehnici eficiente pentru fidelizarea angajaților

8 min citire
0
0
1,554

Angajații sunt motorul de funcționare al unei companii. De aceea, fidelizarea lor este un aspect crucial pentru succesul și stabilitatea oricărui business cu atât mai mult, cu cât concurența pe piața muncii este una acerbă. 

Atunci când angajații se simt valorizați, motivați și implicați, ei sunt mai predispuși să rămână în organizație și să contribuie la obiectivele sale pe termen lung.

Descoperă în cele ce urmează 4 tehnici pentru fidelizarea angajaților. Prin înțelegerea și implementarea acestora, poți construi o relație puternică cu angajații tăi, generând, astfel, beneficii pe termen lung pentru ambele părți.

  1. Asigură o comunicare deschisă și transparentă

Adoptarea unui stil de leadership care promovează comunicarea deschisă și transparentă cu angajații poate încuraja un mediu de lucru în care se simt implicați și apreciați. Există mai multe stiluri de leadership care includ această caracteristică, însă au și alte particularități care diferă. Descoperă care sunt aceste stiluri de leadership și implementează acel stil care se potrivește cel mai bine cu nevoile angajaților tăi.

Iată, pe lângă adoptarea unui stil de leadership potrivit, cum poți să asiguri o comunicare deschisă și transparentă cu angajații tăi:

  • încurajează feedbackul și ia în considerare soluțiile propuse de angajații tăi;
  • ascultă și arată înțelegere față de nevoile angajaților tăi;
  • organizează întâlniri regulate cu echipele tale, dar și individual cu fiecare angajat în parte.
  1. Oferă-le oportunități de dezvoltare și învățare

Angajații loiali sunt cei care se simt în continuă dezvoltare și învățare în cadrul organizației. De aceea, este important să identifici angajații buni din companie și să le oferi poziții superioare care le pot valorifica la maximum potențialul și care îi pot ajuta să aducă o valoare mai mare companiei. Iată alte câteva exemple de oportunități de dezvoltare și de învățare pe care ai putea să le ai în vedere:

  • programe de formare și dezvoltare internă;
  • oportunități de mentorat și coaching;
  • conferințe și seminare relevante.

Oferindu-le oportunități de dezvoltare și învățare, le dai angajaților tăi șansa de a-și îmbunătăți abilitățile și de a-și atinge obiectivele în carieră, lucru care poate crește nivelul de fidelizare al acestora. 

  1. Oferă-le recunoaștere și recompense

Este important să apreciezi eforturile și rezultatele angajaților și să te asiguri că se simt motivați în cadrul organizației. De aceea, un lucru pe care l-ai putea face în acest sens este să adopți o cultură organizațională în care recunoașterea și recompensele sunt acordate în mod regulat pentru performanța și contribuția angajaților. Iată cum poți face asta:

  • oferă recompense financiare și materiale, cum ar fi vouchere, tichete de vacanță sau bonusuri de performanță;
  • oferă-le angajaților recunoaștere în fața echipei prin comunicare verbală sau prin postarea mesajelor pe intranetul companiei.
  1. Implementează un mod de lucru flexibil 

Echilibrul dintre viața personală și cea profesională este din ce în ce mai important pentru angajați. De aceea, este important să ții cont de acest aspect atunci când creezi o strategie de fidelizare a angajaților.

O metodă prin care poți să susții acest echilibru este de a le oferi angajaților flexibilitate în munca lor atunci când este posibil. Permite-le să își gestioneze programul într-un mod care să se potrivească nevoilor și responsabilităților personale fără a compromite performanța și obiectivele organizației. 

În același timp, ai putea să adopți și un sistem hibrid de lucru. Acesta presupune desfășurarea activității de acasă timp de câteva zile pe săptămână în funcție de nevoile angajaților.

Comunicarea deschisă, oportunitățile de dezvoltare, recunoașterea performanței și asigurarea unui mod de lucru flexibil sunt câteva dintre cele mai eficiente soluții care pot contribui la creșterea nivelului de fidelizare a angajaților tăi. Pune-le în aplicare pe cele care se potrivesc culturii businessului tău și bucură-te de angajați loiali care să-ți fie alături în drumul spre succes.

sursă foto: shutterstock.com 

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Revista HR Manager
Incarcati mai multe in Staffing

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Adina Mărculescu: “Lecția pe care am învățat-o a fost importanța anticipării schimbărilor și a pregătirii pentru situații neprevăzute”

Continental Hotels, unul dintre cele mai cunoscute lanțuri hoteliere din România, reprezin…