Mult timp aveam impresia că cele mai bune idei și cele mai bune soluții îmi vin pe ultima sută de metri. Deadline-urile și vâltoarea meseriei de jurnalist fac parte din mine. Dar mi-am dat seama că foarte rar făceam și altceva decât sprinturi. Iar când îmi dădeam voie să-mi iau timp pentru mine și să am mintea odihnită, reușeam să produc mai mult decât niște idei funcționale. Reușeam să inovez, să găsesc perspective diferite. Pe când atunci când eram în starea de sprint, mă bazam foarte mult pe abordări familiare, pe ceea ce știam că mă va trece cu bine de linia de finiș. Dar uneori este bine să-ți iei pauze și să te echipezi pentru o cursă mai lungă sau chiar pentru una care se desfășoară în echipă.
Așadar, multor oameni care fac sprint la job, sunt tot timpul în alertă și angrenați în muncă, pandemia le-a deschis noi oportunități de a vedea un pic altfel lucrurile. De a prețui mai mult timpul alocat pentru sine și pentru cei dragi. De a realiza concret când merită să sprintezi și când nu. Așa că nu ar trebui să ne mai mire popularitatea muncii hibrid sau a muncii de oriunde ori dorința de a face minimul necesar la un job care nu ne aduce satisfacția pe care o așteptam.
În această ediție dezbatem fenomenele actuale pe piața muncii, de la munca în sistem hibrid la „quiet quitting“ și „marea demisioneală“. Concluzia fiind că este nevoie de empatie, adaptare și humanship – acel stil de a conduce în care oamenii și nevoile lor se află în centrul tuturor acțiunilor într-o organizație.
La bună citire!
Photo by Glen Rushton on Unsplash
