Acasa Performance Cursuri de perfecționare pe care să le urmezi

Cursuri de perfecționare pe care să le urmezi

9 min citire
0
0
954

Indiferent de domeniul în care activezi, există mai multe specializări care sunt interconectate și o mulțime de informații care se schimbă și cu care e bine să ții pasul.

Pentru a investi eficient în viața ta profesională, dar și personală în același timp, îți recomandăm să urmezi cel puțin o dată pe an un curs de perfecționare în domeniul tău sau în domenii adiacente. Dacă, însă, îți dorești să îți extinzi expertiza spre ceva nou, îți spunem că cele mai căutate domenii și, implicit, cursuri, sunt cele de manager de resurse umane. De asemenea, poți alege un curs de managementul calității sau de formator, care sunt în mare vogă acum.

Acestea te vor ajuta să fii mereu la curent cu schimbările din domeniul tău de activitate și nu numai, însă te vor ajuta și să ai o nouă perspectivă asupra job-ului tău.

Top 5 cursuri de perfecționare sau formare

Fie că la un moment dat îți dorești să faci o schimbare în carieră sau ai constant interacțiuni cu alte departamente, este bine să ai informații din cât mai multe domenii pentru a putea evolua.

1. Curs de management resurse umane

Orice companie – din mediul public sau privat – are nevoie de o persoană care să se ocupe de resursele umane.

Acest domeniu este deosebit de vast si include atât partea de recrutare a noi membri în echipă, cât și de retenția acestora și de plăți, de dezvoltarea colegilor și participarea lor la diverse conferințe și cursuri.

O companie care își dorește să aibă un mediu sănătos de lucru și care să îi facă pe angajați să își dorească să facă parte din el are nevoie de minimum o persoană dedicată care să se îngrijească de acest lucru.

2. Curs manager al sistemelor de calitate

Mersul bun al unei afaceri stă în micile detalii pe care cineva trebuie să le urmărească și să fie acea persoană care se asigură că standardele înalte și valorile companiei sunt transpuse atât în produsele pe care le comercializezi, cât și în interacțiunea cu clienții – online, la telefon sau în persoană.curs managementul calitatii cursuri functionari

Este important să te asiguri că produsele și serviciile tale se aliniază standardelor de calitate impuse de organele competente în domeniu.

3. Curs de contabilitate

Atât companiile publice și private, cât și liber profesioniștii au nevoie de un contabil care să se asigure că toate actele care țin de domeniul financiar sunt în ordine și taxele plătite la zi.

Această meserie este una de care nu se va lipsi nimeni niciodată, așa că, dacă te pasionează cifrele, merită să îi dai o șansă.

4. Curs de responsabil pentru date cu caracter personal

Legea datelor cu caracter personal a fost implementată și în România de câțiva ani buni, însă pare că nu toate firmele sunt conștiente încă de cât de mare daună pot să sufere în caz că nu țin cont de aceasta.

Tocmai de aceea, trebuie să existe cel puțin un consultant per afacere pentru a le explica celor implicați în acest proces atât beneficiile pe care atenția la acest aspect deosebit de important le aduce, cât și prețul neatenției.

5. Curs de formator

Orice formator are nevoie de formatorul său.

Amintește-ți de momentele în care împărtășeai cunoștințele tale cu ceilalți și cât de satisfăcătoare erau.

Ei bine, acum că ai acumulat cunoștințe vaste în domeniul în care activezi, ce frumos ar fi să le dai mai departe celor la început de drum sau celor care își doresc să își îmbogățească informațiile.

Cursurile de perfecționare sunt ocazia perfectă pentru a acumula informații pe de o parte și de a crește în rang sau, de ce nu, pentru o reconversie profesională.

Din fericire, secolul în care trăim ne dă posibilitatea să avem acces la o mulțime de informații din domenii diverse și să facem schimbări pe plan profesional atunci când nu suntem mulțumiți de ceea ce se petrece în viața noastră în acest sens.

Cursurile de perfecționare te vor ajuta cel mai mult în viața profesională, însă nu trebuie să o ignori nici pe cea personală.

Cu cât mai multe informații acumulezi, cu atât îți va crește stima de sine și vei avea mai multă încredere în tine și abilitățile tale. Acest lucru te va ajuta și să te implici în mai multe discuții și să ai cuvintele la tine de fiecare dată.

Alege să investești timp în dezvoltarea profesională și îți vei mulțumi în fiecare zi pentru acest lucru!

 

Credite foto: unsplash.com

 

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Marilena
Incarcati mai multe in Performance

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Strategii HR de succes: cum își consolidează companiile brandul de angajator și își promovează angajații

Într-un context de piață a muncii extrem de competitiv și în continuă schimbare, strategii…