Acasa Management Flexibilitatea, considerată până acum un beneficiu, a devenit un factor extrem de important

Flexibilitatea, considerată până acum un beneficiu, a devenit un factor extrem de important

12 min citire
0
0
621

SIMONA VASILESCU HR MANAGER EASTERN EUROPE LA ARISTON GROUPa spus pentru Revista HR Manager cum au reușit ca și companie să își păstreze talentele și a detaliat care au fost soluțiile salvatoare pentru ei.

1. CE TENDINȚE LEGATE DE ATRAGEREA ȘI RETENȚIA TALENTELOR AȚI OBSERVAT ÎN ULTIMUL AN ȘI JUMĂTATE? CE S-A SCHIMBAT, CE A RĂMAS LA FEL?

Pandemia ne-a pus pe toți în fața unei provocări excepționale. Din perspectiva Ariston, prioritatea a fost și rămâne sănătatea colegilor, a colaboratorilor și, desigur, a clienților noștri. Ne-am adaptat oferta și spațiile de lucru în așa fel încât să primeze siguranța tuturor, dar și să putem continua businessul. În același timp, pentru Ariston, pandemia a generat o perioadă de creștere a afacerilor.

Normele de distanțare socială, munca de acasă, regulile de izolare au impus un program care ne-a determinat pe toți să petrecem mai mult timp acasă. De aceea, a crescut preocuparea pentru confortul locuinței. În acest context, vânzările noastre au crescut dar, în același timp, a crescut și nevoia de a recruta specialiști. Din păcate, piața autohtonă se confruntă cu un deficit mare de specialiști, deficit care de fapt exista și înainte de pandemie, iar acum a fost amplificat. Așadar, atragerea și retenția de talente reprezintă un subiect sensibil, a cărui importanță a crescut odată cu pandemia.

Ariston a cunoscut o creștere importantă în ultimii ani nu doar din perspectiva vânzărilor, ci și a calității sale de angajator de top. Compania are un proces de selecție structurat și folosește cât mai multe canale. În plus, a fost introdus un program de stimulente pentru angajații care trimit referințe. Pentru retenție, Ariston lucrează pe mai multe paliere. Am investit în programe de wellbeing pe care odată cu pandemia a trebuit să le regândim în contextul muncii de la distanță. Flexibilitatea, considerată până acum un beneficiu, a devenit un factor extrem de important în contextul noilor reguli de distanțare socială. Avem în continuare scheme de bonus pentru retenția talentelor.

2. PANDEMIA A EXACERBAT NEVOIA OAMENILOR DE ÎNVĂȚARE ȘI DEZVOLTARE CONTINUĂ, INCLUSIV MULTILATERALĂ. CE PROGRAM DE MANAGEMENT AL TALENTELOR AVEȚI DV. ÎN CURS ȘI CE AȚI MODIFICAT LA EL ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI? CUM SUSȚINEȚI DEZVOLTAREA ANGAJAȚILOR?

Pandemia a accelerat transformările în mediul de business și ne-a arătat că trebuie să fim adaptabili, să regândim modul de lucru și să ne recalificăm dacă este nevoie. Aceasta presupune o deschidere spre învățare și dezvoltare continuă. Am dobândit acces mult mai ușor la o serie de programe organizate la nivel global în Ariston, al căror scop principal este de a contribui la dezvoltarea unei viziuni de business cât mai ample. De exemplu, o persoană care vine din zona de vânzări poate participa la traininguri modulare de finanțe, management de proiect și altele din afara ariei sale de expertiză. De asemenea, încurajăm implicarea talentelor în proiecte interfuncționale, deoarece acestea reprezintă o sursă foarte bună de dezvoltare. Pentru manageri există programe globale de leadership unde au posibilitatea să se întâlnească și să-și exerseze competențele de lideri împreună cu colegi din toată lumea.

3. CE TREBUIE SĂ SE SCHIMBE CÂND VINE VORBA DE MANAGEMENTUL TALENTELOR PENTRU CA TOP PERFORMERII ȘI ANGAJAȚII CU MARE POTENȚIAL SĂ NU PĂRĂSEASCĂ COMPANIA/ SĂ AJUNGĂ ÎN COMPANIA DV.?

Top performerii sunt în general persoane competitive care au nevoie de stimuli și provocări mai mult decât alții. Activitățile creative cu un grad mare de autonomie sunt factori de motivație care pot asigura retenția. Funcționează foarte bine și programele de mentoring sau programele de formare personalizate.

4. CE AȘTEPTĂRI AU AZI TALENTELE FAȚĂ DE ACUM DOI ANI? DAR ANGAJATORII DE LA TALENTE?

Am remarcat că, din zona talentelor, așteptările includ flexibilitate din partea angajatorului precum și pachete de beneficii, acces la programe personalizate de wellbeing și programe de coaching. Pandemia a schimbat complet relația dintre angajat și angajator. Companiile au fost nevoite să acorde încredere deplină angajatului, rezultatele și atingerea obiectivelor au devenit dominante în evaluarea performanței. În acest context, companiile valorizează mai mult ca înainte integritatea și adaptabilitatea.

5. CE ROL JOACĂ TEHNOLOGIA ÎN DEZVOLTAREA ȘI RETENȚIA TALENTELOR?

Multe companii n-ar fi putut să funcționeze fără tehnologie de când a început pandemia. Tehnologia ne-a demonstrat cât de ușor putem lucra de la distanță și cum munca virtuală a devenit smart working. Procesele de recrutare, onboarding, programele de training și coaching, întâlnirile și sesiunile de feedback sunt toate înlesnite de tehnologie. Totodată, companiile cu un grad ridicat de adopție a tehnologiei au o capacitate mai mare de a atrage și reține talentele pentru că sunt percepute ca organizații cu o cultură inovatoare.

6. CUM POATE FI UN JOB/O COMPANIE ATRACTIVĂ, PE VIITOR, MAI MULȚI ANI PENTRU TALENTELE DIN PIAȚĂ? CE AVEȚI DE GÂND SĂ PĂSTRAȚI CA OBICEI ȘI PROCEDURI ȘI CE AȚI PUTEA SCHIMBA?

Angajatorii cei mai căutați sunt companiile de succes, care promovează inovația și businessul sustenabil și care sunt preocupate de dezvoltarea și bunăstarea oamenilor. Ariston a devenit un angajator mai atractiv de la an la an, iar unul dintre motive este că încercăm să fim cât mai conectați la nevoile și așteptările oamenilor și să ne adaptăm procesele la cerințele pieței.

7. CUM VEDEȚI MANAGEMENTUL TALENTELOR PE VIITOR? ȘI CE ROL VOR AVEA GIG ECONOMY ȘI CONTRACTORII EXTERNI ÎN ACEASTĂ ECUAȚIE?

Managementul talentelor în viitor va fi managementul diversității și al incluziunii, al flexibilității și mobilității într-o era digitală, volatilă, ambiguă și plină de incertitudini. Credem că vom asista în anii următori la o trecere de la o piață a locurilor de muncă la o piață a cererii și ofertei de competențe cu angajamente flexibile. În acest context, contractorii externi vor avea un rol foarte important în acomodarea cererii și ofertei.


HRMnr68

Acest material a fost preluat din

numărul 68 al Revistei HR Manager.

Click aici pentru preview-ul numărului 68.

Pentru abonare, click aici.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Marilena
Incarcati mai multe in Management

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Strategii HR de succes: cum își consolidează companiile brandul de angajator și își promovează angajații

Într-un context de piață a muncii extrem de competitiv și în continuă schimbare, strategii…