Acasa Management Cum schimbă COVID-19 felul în care muncim și învățăm în România?

Cum schimbă COVID-19 felul în care muncim și învățăm în România?

5 min citire
0
0
448
Situațiile de criză accelerează adoptarea inovației în industria de learning.
Crește cererea de training livrat la distanță.

În momentul actual, majoritatea organizațiilor se confruntă cu o experiență dificilă din cauza epidemiei cu virusul COVID-19, situație care forțează organizațiile din România să ia măsuri pentru extinderea practicii lucrului la distanță în rândul angajaților lor, unele mergând până la oferirea acestei facilități pentru tot timpul de lucru majorității angajaților.

În acest context, unele companii solicită furnizorilor de consultanță și training ca inclusiv programele lor să fie livrate la distanță. Acest lucru face necesară găsirea unor metode alternative de pregătire.

Dacă până acum multe companii s-au arătat destul de reticente la metoda livrării de training la distanță, noua criză pare să schimbe aceste comportamente.

Chiar dacă mai există o reticiență, venită din percepția unui grad redus de implicare a participanților pe durata unei sesiuni online, precauția și grija față de angajați face ca organizațiile să experimenteze aceste noi forme de învățare mai devreme decât ar fi fost planificat și vine cu constatarea faptului că și această formă de training poate fi interactivă și nu doar o metodă unidirecțională de transmitere de informație.

Noile tehnologii și metodologia folosită permit ca o sesiune livrată la distanță să includă toate tipurile de interacțiune cu care participanții se întâlnesc și în sesiunile clasice: exerciții individuale, exerciții de grup, jocuri de rol în plen sau în triade, exerciții de învățare experiențială etc.

“Nu afirmăm că înainte de COVID-19 furnizorii și clienții ignorau cu totul această soluție. Unele organizații deja o folosesc cu succes, mai ales pentru sesiuni livrate de traineri din afara țării. Ceea ce am constatat acum este că această criză din prezent accelerează adoptarea acestei metode de învățare.

Beneficiile trainingului la distanță nu se rezumă la momentul actual, când este clar că oamenii refuză să participe la întruniri pentru a reduce riscul de infectare cu COVID-19, fiind astfel nevoie de o soluție alternativă. În situațiile obișnuite, el produce o scădere considerabilă a costurilor cu pregătirea oamenilor, eliminând cheltuielile de cazare, masă și transport. De asemenea, și timpul în care oamenii sunt scoși din activitatea curentă de lucru este redus strict la durata sesiunilor.

O dată testată această metodă, pe termen lung, ne așteptăm ca, având în vedere și extinderea constantă a practicii lucrului la distanță, să crească și cererea pentru programe de dezvoltare livrate remote. În plus, ne așteptăm ca, din ce în ce mai mult, organizațiile care au echipe în locații diferite să opteze pentru această metodă de pregătire, mai eficientă din perspectiva cheltuielilor logistice.” – declară Andrei Ristea, Managing Partner, Trend Consult.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Marilena
Incarcati mai multe in Management

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Strategii HR de succes: cum își consolidează companiile brandul de angajator și își promovează angajații

Într-un context de piață a muncii extrem de competitiv și în continuă schimbare, strategii…