Acasa Staffing Oldies, but NOT goldies. 5 intrebari traditionale, dar inutile, la interviul de angajare

Oldies, but NOT goldies. 5 intrebari traditionale, dar inutile, la interviul de angajare

7 min citire
0
0
791

Stiu ca sunt sute de articole scrise pe tema intrebarilor adresate la interviul de angajare si intuiesc ca aproape v-ati plictisit de acest subiect. Dar sincer, am impresia ca oricate sfaturi ar aparea pe aceasta tema, niciodata nu vor fi suficiente, din simplul motiv ca ele exista de ani de zile si tot avem de-a face cu situatii „ciudate” la interviu.

Am citit in aceasta dimineata un articol intitulat „Three Useless, But Common, Interview Questions” (3 intrebari comune, dar inutile, la interviul de angajare-n.r), articol pe care recunosc ca am vrut sa il sar din lectura matinala, dar m-am razgandit cand am vazut ca ridica la fileu eficienta intrebarii „Unde te vezi peste 5 ani?”.  Raspunsul candidatului este construit de multe ori pe principiul „acolo unde vrei tu sa fiu” (si candidatii citesc articole despre interviul de angajare si invata usor, usor cum trebuie sa raspunda la diverse intrebari –n.r.). Si atunci, ce obtinem daca adresam astfel de intrebari? Sa vedem ce zice articolul publicat pe hrnewsdaily.com.

„Cele mai multe intrebari adresate in timpul interviului de angajare nu ajuta prea mult la indeplinirea misiunii principale – respectiv gasirea candidatului potrivit pentru job. Majoritatea intrebarilor standard ne ajuta foarte putin in a construi profilul candidatului (vorbim de profilul real, si nu de profilul pe care candidatul vrea sa il transmita –n.r). Desigur, toate intrebarile conduc de fapt la o singura intrebare – „de ce te-am angaja?”

In ceea ce priveste candidatul, este evident ca misiunea lui este sa “castige” job-ul. Prin urmare, de cele mai multe ori el stie cum sa raspunda la intrebari, tocmai pentru ca acestea sunt mereu aceleasi.

Intrebarile nepotrivite te costa! Iti aduc in companie omul nepotrivit si te determina sa respingi candidatii cu adevarat calificati. Conceptul din spatele unui interviu de angajare eficient este simplu – un interviu bun conduce la angajarea unui candidat bun. Asadar, totul se reduce la calitatea intrebarilor.

Evitati urmatoarele trei intrebari… comune ce-i drept, dar total inutile si inlocuiti-le cu formulari mai „fresh”:

“Unde te vezi peste 5 ani?”

De regula, aceasta intrebare cauta sa surprinda obiectivele de cariera ale candidatului, doar ca foarte putin oameni stiu ce vor face peste 5 ani (da, e ok sa vrei sa surprinzi asteptarile si ambitiile candidatului, dar poate ca un plan pe termen lung este totusi un semn de rigiditate si extra-planificare. Altfel spus, daca peste 5 ani nu o sa fii acolo unde vroiai, ce o sa faci, vei intra in depresie? –n.r), astfel ca de multe ori raspunsul va fi mai degraba o inventie.

Mai bine intrebi: “Cum se incadreaza aceasta pozitie in planurile tale pe termen-lung?”

Cele mai reusite interviuri sunt de fapt conversatii, iar esenta acestei intrebari reprezinta un punct de pornire tocmai bun pentru un dialog deschis.

“Povesteste-mi despre job-ul actual”

De multe ori, candidatul va recita pur si simplu punctele principale din CV. Prin urmare, transforma intrebarea in “Descrie-mi ce faci la job intr-o zi obisnuita”. Cronologia actiunilor sale iti poate dezvalui multe lucruri interesante.

“Cu ce fel de oameni iti este greu sa interactionezi?”

Chiar va asteptati la un raspuns sincer? Nu prea exista un beneficiu concret in a sti cu ce tip de oameni nu vrea sa aiba de-a face candidatul. Dar daca spui: “Descrie-mi o situatie in care ai fost nevoit sa gestionezi un conflict”… s-ar putea ca discutia sa devina interesanta, si mai ales relevanta. Puterea exemplului este incontestabila!

“Care sunt punctele tale forte?”

Stii deja ca aceasta intrebare va primi un raspuns automat. Candidatii vor vorbi despre acele puncte forte care cred ei ca te vor impresiona. Inlocuieste intrebarea cu “Descrie-mi cateva situatii de lucru in care ti-ai folosit competentele sau abilitatile tale unice (sau principale)”.

Desigur exista si intrebarea complementara – “Care sunt slabiciunile tale?”. E inutil sa intrebi asta. Tot descrierea unor situatii concrete este cea mai buna modalitate de a identifica slabiciunile unui candiat. De exemplu: “Descrie-mi o situatie in care ai simtit ca iti lipsesc anumite competente/abilitati”, “Cum ai depasit aceasta situatie?”, “Ce ai facut pentru a-ti imbunatati acea arie de competente/abilitati?”.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Roxana Maxim
Incarcati mai multe in Staffing

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Câteva noi tendințe în L&D – The Learning Tipping-Point

De Mihai Zânt Activez de peste zece ani în domeniul formării adulților și am avut nenumăra…