Acasa Management Statul și privatul merg mână în mână. Cum influențează scena politică mediul de afaceri

Statul și privatul merg mână în mână. Cum influențează scena politică mediul de afaceri

6 min citire
0
0
369

Foarte multe dintre schimbările ce au loc în aparatul de stat influențează mediul de afaceri. Managerii trebuie să fie conștienți de acest lucru și să fie mereu la curent cu ce se întâmplă pe scena politică.

Asistăm în prezent la un curent important în ceea ce privește refuzul de a urmări știrile și presa. „Nu mă uit la știri pentru că îmi strică toată ziua”, îți sună cunoscut? Un manager, însă, nu își permite să ignore știrile și schimbările care se produc la nivelul scenei politice, deoarece acestea din urmă influențează în mare măsură ce se întâmplă în mediul de afaceri. Iată în ce mod:

Proiectele controlate de autorități pot ajuta sau afecta afacerile

Afacerile din domeniul construcțiilor, al transportului, al comerțului și multe altele sunt puternic influențate de infrastructură, iar statul este direct responsabil de dezvoltarea ei. Fără o rețea de drumuri care să înlesnească transportul, multe afaceri au pierderi enorme. Este motivul pentru care companii străine importante au solicitat imperativ construirea unor autostrăzi care să facă legătura dintre Capitală și vama din vestul țării. Nu doar autostrăzile sunt importante pentru business, și infrastructura feroviară joacă un rol important.

„Pentru o dezvoltare economică sănătoasă, România are nevoie de investiţii masive în infrastructură”, este de părere Cezar Rapotan, managerul general al companiei Arabesque. Aceste investiții sunt determinate de evenimentele din scena politică, de procentul din PIB direcționat către ele, de atragerea de fonduri europene în vederea construirii și îmbunătățirii drumurilor, iar toate aceste lucruri depind de actorii din scena politică.

Schimbările din legislație pot determina cheltuieli mai mari pentru companie

Orice schimbare produsă în zona taxelor și impozitelor este resimțită într-o companie privată. Măsuri cu privire la introducerea de taxe noi sau mărirea unor taxe pentru angajați sunt în măsură să impacteze profitul unei companii private.

Măsurile legislative nu influențează o companie doar din perspectiva taxelor și a impozitelor. Introducerea de noi prevederi în ceea ce privește campaniile de marketing și publicitate, noi măsuri din Codul Muncii sau norme noi cu privire la anumite domenii – agricultură, sănătate, construcții, de pildă – toate acestea pot să impacteze o companie privată.

Fără o informare atentă, este posibil ca unele date utile și chiar oportunități să treacă neobservate

Statul nu influențează doar în mod negativ afacerile, există și măsuri menite să încurajeze afacerile mici sau măsuri prin care sunt încurajate anumite domenii – scutirea de impozit pe venit pentru programatori, de exemplu.

Fără o informare atentă, aceste oportunități ar putea să treacă neobservate și să fie ratate unele șanse importante. Oportunitățile legate de fondurile europene trebuie și ele avute în vedere, pentru că unele afaceri pot primi sume importante pentru dezvoltare. Și programele derulate la nivel național pentru încurajarea antreprenorilor la început de drum sunt de interes pentru cei interesați să pună pe picioare o afacere –  programul Start Up Nation este un exemplu în acest sens.

Un antreprenor sau un manager nu ar trebui niciodată să urmărească doar informațiile din domeniul său. Deciziile luate în Legislativ sau în Guvern sunt extrem de importante și nu trebuie niciodată ignorate, chiar și atunci când privesc alte arii de activitate. În definitiv, informația este putere, nu-i așa?  

Sursa foto: Shutterstock

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Marilena
Incarcati mai multe in Management

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

5 jocuri eficiente pentru consolidarea echipei

Într-un mediu de lucru dinamic și stresant, consolidarea echipei devine o prioritate, mai …