Agenda HR — 07 November 2017

Oameni de afaceri și specialiști în tehnologie din România și-au dat întâlnire ieri, 7 noiembrie 2017, la Teatrul Național București, la cea de-a cincea ediție a Microsoft Summit, cel mai mare eveniment de business și tehnologie din România.

Peste 870 de participanți din managementul de vârf, consumatori și furnizori de tehnologie, au fost prezenți în sălile Teatrului Național pentru a asista la prezentări și demonstrații susținute de specialiști ai mediului de business și tehnologiei, care joacă un rol esențial în revoluția digitală – de la experți în securitate cibernetică, până la șefi de stat și specialiști în economia colaborativă. Prezentările au fost special gândite astfel încât sa răspundă organizațiilor din diferite domenii, pentru care transformarea digitală este vitală într-o epocă în care economisirea timpului riscă să devină utopică.

Hans Klemm: „În România, mai mult de 40% de persoane nu folosesc internetul, iar 70% nu dispun de aptitudini digitale”

Sesiunea plenară a fost deschisă de Gabriela Matei, General Manager Microsoft România și de Excelența SA Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România. „În România, mai mult de 40% de persoane nu folosesc internetul, iar 70% nu dispun de aptitudini digitale. Utilizarea internetului pentru comerț electronic sau servicii bancare online este scăzută, însă nivelul de utilizare a rețelelor de socializare este foarte ridicat”, a explicat Hans Klemm. „În ultimii ani, ne-am concentrat atenția asupra dezvoltării antreprenoriatului în marile orașe ale țării, precum București, Cluj, Iași și Timișoara”, a mai spus acesta în încheierea discursului.

Philippe Rogge, VP Microsoft CEE: ,,Companiile care adoptă tehnologii digitale sunt cu 20% mai profitabile decât cele care preferă modelul tradițional de business”

Philippe Rogge, Area VP Microsoft Europa Centrală și de Est, a declarat că „este momentul perfect ca în România să se producă transformarea digitală, deoarece potențialul țării este ridicat”. Conform acestuia, companiile care adoptă tehnologii digitale sunt cu 20% mai profitabile decât cele care preferă modelul tradițional de business. În același timp, Philippe Rogge a mai spus că, deși România se află în topul țărilor cu forță de muncă bine pregătită în domeniul IT, doar 10% din clienții Microsoft din țară sunt utilizatori ai tehnologiei cloud.

Prezentarea lui Philippe Rogge a fost succedată de o serie de demonstrații interactive susținute de Ciprian Jichici, MVP în AI și Enterprise Architect, High-Tech Systems & Software – de la exemple de inteligență artificială la prezentarea unei aplicații inovatoare care identifică acțiunile întreprinse de șoferi în timpul condusului.

April Rinne, World Economic Forum: ,,Economia colaborativă are avantaje multiple”

April Rinne, Young Global Leader și specialist în conceptul de sharing economy (economie colaborativă) în cadrul World Economic Forum, a vorbit despre oportunitățile aduse de acest tip de economie, oferind și câteva exemple concrete în acest sens. Potrivit acesteia, folosirea unui serviciu de car-sharing vine cu multiple beneficii pe lângă avantajul de cost direct: „economia colaborativă ne ajută să economisim bani, să contribuim la protejarea mediului înconjurător, dar și să dezvoltăm interacțiunea socială. În momentul în care accesezi anumite servicii doar atunci când ai nevoie de ele, ai mai multe opțiuni din care să alegi”.

Fostul Președinte al Estoniei: Digitaliazare trebuie să fie o prioritate pentru Guvernul oricărei țări. În Estonia nu mai există termenul de „birocrație”

Următorul speaker, Toomas Hendrik Ilves, fostul președinte al Estoniei în perioada 2006 – 2016, este cunoscut pentru acțiunile care au transformat Estonia într-unul dintre cele mai digitalizate state din lume. Revoluția digitală a început, în Estonia, în perioada anilor ’90, când a fost lansat un browser care l-a determinat pe Ilves să privească digitalizarea dintr-o nouă perspectivă – atât timp cât vor utiliza internetul, cetățenii tuturor țărilor vor fi egali.

În prezent, în Estonia nu mai există termenul de „birocrație” – taxele pot fi plătite în cel mult 5 minute, iar indivizii din țările care nu sunt membre UE își pot crea cetățenie estonă pentru a obține aceleași drepturi pe care le are un cetățean UE. „Dacă vrei ca țara ta să devină digitală, trebuie să îți convingi Guvernul să facă demersuri pentru a începe acest proces de transformare”, a declarat Toomas Ilves.

Specialiștii în cybersecurity: Noi inovăm constant să protejăm securitatea datelor, dar asta nu înseamnă că hackerii nu caută și ei modalități continue pentru a găsi breșe de securitate

Securitatea cibernetică a fost și ea abordată în cadrul sesiunii plenare. Jonnie Konstantas, Senior Director, Enterprise Cybersecurity Group, Microsoft, a recomandat ca utilizatorii de dispozitive conectate la Internet să fie întotdeauna precauți. „Este important să fii tot timpul pregatit, atacurile cibernetice pot face victime oricând. Dacă noi inovăm constant să protejăm securitatea datelor dumneavoastră, nu înseamnă că hackerii nu caută și ei modalități continue pentru a găsi breșe de securitate. De aceea, este important să iei măsurile necesare pentru a preveni un astfel de atac”, a declarat Johnnie Konstantas.

Microsoft Summit este un eveniment de o zi dedicat comunității de business, care explorează modurile în care tehnologia și noile paradigme digitale influențează afacerile, societatea, comunicarea și relația dintre companii și publicul lor în orice industrie – de la finanțe, retail, distribuție, energie sau farma până la telecom, comunicare sau FMCG.

Comentarii

Share

About Author

Revista HR Manager

(0) Readers Comments

Leave a Reply