Acasa Agenda HR HR Strategic 2019: Ce ”vrăji” mai fac companiile ca să atragă oamenii

HR Strategic 2019: Ce ”vrăji” mai fac companiile ca să atragă oamenii

14 min citire
0
0
574

de Constantin Pescaru

Marți, 19 martie, Revista HR Manager a organizat evenimentul HR Strategic 2019, în București, la DB Connect. Au participat peste 100 de HR Directori, HR Manageri, Recruitment Manageri, Talent Acquistion Manageri, OD Manageri, L&D Manageri si HRBP din companii din diverse industrii din România, au fost 10 speakeri și 5 ore pline de dezbateri constructive, prezentări revelatoare, concursuri și premii pe măsură.

Am discutat despre cele mai importante aspecte care modelează piața muncii și cultura organizațională a companiilor, printre care se numără:

  • leadership-ul este cu și despre oameni;
  • companiile din mediul privat au o mare responsabilitate: sa fie insule de normalitate, de educare și de conectare la esența leadership-ului;
  • vorbirea în public nu mai e un soft skill, ci a devenit o abilitate fundamentală;
  • roboții nu vor înlocui niciodată abilitatea de a vinde idei;
  • angajații sănătoși reprezintă cea mai bună resursă a unei organizații;
  • dacă sarcinile administrative și repetitive sunt realizate cu ajutorul soluțiilor IT, atunci oamenii de HR se pot ocupa de ceea ce contează cu adevărat;
  • deficitul de talente din România naște noi trenduri: lucrul mai intens cu freelancerii și contractorii, recomandările venite din partea actualilor angajați sunt vitale pentru recrutare, managerii devin ambasadori de brand, seniorii încep să nu mai fie văzuți ca ”depășiți”, iar coaching-ul este esențial în ecuația strategiilor de employer branding.

Moderatorul evenimentului a fost Daniela Palade Teodorescu, redactor-șef la Revista CARIERE.

Leadership-ul este acolo unde începe angajamentul oamenilor!

Madi Rădulescu – Executive Coach (PCC) şi Managing Partner, MMM Consulting Intl. – ne-a vorbit despre leadership, care trebuie să se întâmple între oameni, nu în sălile de ședințe, căci adevărata dezvoltare are loc în echipă. Numai atunci când managerii se dezvoltă alături de oamenii lor se poate face un salt în ceea ce privește calitatea relațiilor umane. Prin urmare, este imperios necesar ca liderii, pe lângă îndeplinirea obiectivelor de business, să aibă obiective legate de învățarea și dezvoltarea oamenilor.

Însă unde începe angajamentul? De la lucruri de bază, astfel încât să se ducă acasă cu mesajul că e OK să muncești vreo 40 de ani. Astfel, pentru dezvoltarea angajamentului, un lider trebuie să facă colaborări extinse (networking, comunicații manageriale, echipe multifuncționale, comunități, întâlniri extinse), să se adapteze la schimbarea mediului și a sistemelor de lucru, să fie mai flexibil, să fie deschis și să adapteze rapid, să se raporteze corect la eșec și greșeală, să accepte exemple de insubordonare pozitivă.

”Companiile din mediul privat au o mare responsabilitate: sa fie insule de normalitate, de educare și de conectare la esența leadership-ului”, adică la oameni, a încheiat Madi Rădulescu.

HR, your oxygen mask first!

Andrei Dunuță – Sales & Public Speaking Trainer si Fondator, SPEAKINGS POWERED BY SELFTRUST Academy – organizează cea mai mare conferință de public speaking din România destinat HR-ilor, care ajunge în acest an la a patra ediție.

El punctează faptul că abilitatea de a vorbi în public nu se mai află în categoria ”și altele”, ci a devenit o abilitate fundamentală. Și nu numai pentru manageri, ci pentru toți angajații, din toate nivelurile ierarhice.

Potrivit unui studiu realizat de LinkedIn, cele mai importante abilități de care companiile au cel mai mare nevoie sunt: creativitatea, persuasiunea, colaborarea, adaptabilitatea și managementul timpului. Prin urmare, vorbirea în public cuprinde toate aceste aspecte și ne oferă un avantaj în fața roboților: niciodată abilitatea de vinde idei nu va fi înlocuită de vreun program software!

Iar pentru a-i face pe cei care nu iau cuvântul de obicei în întâlnirile formale să își prezinte ideile, cel mai bine este să le creezi un spațiu informal, de joacă; așa vor apărea soluțiile creative.

Let’s Play Wellness!

Monica Oltean – Health & Wellness Director WELLINGTON & MAX-RELAX, Certified Corporate Wellness Specialist – ne-a amintit că toată lumea vorbește despre faptul că angajații reprezintă cea mai importantă resursă a unei companii. Ea adaugă, însă, un adjectiv: angajații sănătoși reprezintă cea mai importantă resursă a unei companii.

Asta pentru că statisticile sunt îngrijorătoare. În Europa, peste 50% din absențele de la job se datorează afecțiunilor musculo-scheletice. Problemele de sănătate fizică, emoționala, stres și epuizare a angajaților răspund de 66%-71% din pierderea profitabilității, în timp ce fiecare al 4-lea adult din UE e afectat de tulburări mintale.

Astfel, organizațiile au responsabilitatea sa creeze angajaților un mediu sănătos, unde să vină cu plăcere, și să conștientizeze că sănătatea lor e importantă, să o pună pe primul plan, să existe un echilibru între job și grija față de tine. Iar acest lucru se poate face printr-un program de wellness la birou, care trebuie să fie structurat și integrat.

Viitorul departamentelor de HR: Compania ta în Cloud

Aurelian Chitez – Sales Director, Romanian Software – ne-a vorbit despre faptul că oamenii de HR trebuie să facă lucruri cu adevărat importante, cum ar fi planuri de carieră, evaluare, training-uri și recrutare.

Iar pentru a avea timp de acestea, o soluție ar fi automatizarea și folosirea unor software-uri care le ușurează munca administrativă și gestionează mai eficient sarcinile repetitive. Colorful.hr, soluția dezvoltată de Romanian Software, automatizează, grupează, stochează şi uşurează o mulţime de procese ale departamentului de HR.

Următorul pas este reprezentat de inteligenţa artificială, iar Aurelian Chitez a prezentat câteva concluzii ale unor studii:

  • Între 2020 și 2025, vor fi create două milioane de joburi relaționate de inteligența artificială
  • 79% dintre respondenți cred că AI va revoluționa felul în care se va face interacțiunea cu consumatorii
  • 68% se așteaptă ca inteligența artificială să schimbe semnificativ sau complet felul în care se va face recrutarea în viitor.

Prin urmare, roboții nu vor înlocui oamenii, ci îi vor ajuta!

Provocări în recrutare în 2019

Panelul a fost moderat de Andreea Mihnea – HR Director România și Moldova, SEE Talent Leader, EY România. Speakerii care au dezbătut temele spinoase legate de recrutare și retenție au fost:

  • Gabriel Chirvase – Director Resurse Umane, Secom
  • Alexandru Bobulescu – Manager, Talent Acquisition, Harman Romania
  • Gina Cruceru –Deputy Group HR, KMG International (Rompetrol)
  • Cătalina Marinescu – HR  & Services Manager Industrial Operations, Zentiva Romania
  • Mădălina Teodorescu – Sr Director, Human Resources, 2 Checkout

Am identificat principalele 10 trenduri în HR în România anului 2019:

  1. lucrul mai intens cu freelancerii și contractorii,
  2. recomandările venite din partea actualilor angajați sunt vitale pentru recrutare,
  3. managerii devin ambasadori de brand,
  4. seniorii încep să nu mai fie văzuți ca ”depășiți”,
  5. coaching-ul este esențial în ecuația strategiilor de employer branding
  6. companiile nu mai merg doar în licee și facultăți pentru a ține prezentări, ci și în clasele din gimnaziu, pentru ca elevii să fie familiarizați cu domeniile de activitate,
  7. prăpastia generațională poate fi acoperită prin mentorat reciproc,
  8. retenția este foarte importantă, iar companiile ar trebui să dezvolte programe pentru angajații lor actuali, pornind de la nevoile individuale și ale organizației,
  9. experiența unui candidat trebuie să fie una bună, cap-coadă, prin urmare managerii trebuie să știe cum să gestioneze relația cu acesta,
  10. migrația micșorează foarte mult piața de talente, iar mulți pleacă în străinătate pentru a lucra în alte domenii.

Galeria foto de la acest eveniment poate fi accesată AICI!

Mulțumiri

Mulțumim celor care au susținut acest eveniment:

Partenerilor:

  • MMM Consulting
  • SPEAKINGS POWERED BY SELFTRUST Academy

Partenerului anual:

  • Romanian Software

Partenerului de Wellness:

  • Max Relax și Wellington

Cafelei oficiale: Nespresso

Gazdei: DB Connect

Credit foto: Daniel Tolea, Paparatzi Studio, paparatzi.ro

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Marilena
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

5 jocuri eficiente pentru consolidarea echipei

Într-un mediu de lucru dinamic și stresant, consolidarea echipei devine o prioritate, mai …