Agenda HR Planeta HR — 29 March 2016

de Irina Bogorin

Munca de recrutor te pune uneori în dificultate şi ajungi în faţa unor situaţii mai puţin plăcute cărora trebuie sa le faci faţă. Am punctat într-un articol de-al meu cât de mult este apreciat de candidat feedback-ul la finalul unui proces de recrutare.

Ei bine, de cealaltă parte, seriozitatea trebuie să se aplice şi de partea candidatului care dă curs invitaţiei de a începe un proces de recrutare.

Care sunt situațiile cu care se confruntă recrutorii în timpul proceselor de selecție?

  • Candidați care nu se mai prezintă la interviu, fără să anunțe în prealabil – sunt persoane care acceptă invitația de participare dar nu mai apar şi nici nu mai răspund la telefon;
  • Candidații care solicită o reprogramare din diverse motive,dar nu mai mai primești nici o veste de la ei;
  • Candidați care nu se mai prezintă la interviul final – ajunși  în etapa finală, programezi interviul cu managerul companiei și candidatul nu mai apare; în cazurile mai fericite îți trimit rapid un mail că a intervenit altceva, dar de multe ori nu spun adevarul;
  • Candidați care acceptă o ofertă și se răzgândesc pe parcurs – în astfel de cazuri sarcina specialiștilor este îngreunată considerabil,pentru că trebuie să identifice rapid un alt candidat.

Un exemplu concret:

Un candidat dă curs invitaţiei de a participa la un proces de recrutare pentru o companie. Procesul se finalizează cu o ofertă de angajare acceptată de candidat iar compania aşteaptă ca viitorul angajat să își înceapă activitatea. Înainte de începerea lucrului, cu câteva zile înainte el anunţă că între timp, o altă ofertă mai tentantă  l-a convins să renunţe la oferta ta. Ei bine la prima vedere candidatul se va întreba cât de grav poate să fie, se găsește rapid alt candidat să mă înlocuiască. Dar lucrurile nu sunt atât de simple cum credem. Compania este nevoită să iși reia procesul de recrutare ințial, ceea ce implică timp, resurse și costuri alocate unui nou proces de recrutare.

În cel mai rău caz se poate pierde un proiect important ca urmare a neseriozității unui candidat indecis. Un motiv pentru care apar astfel de fenomene se datorează şi numărului mare de oportunități, candidații nu își asumă responsabilitatea , astfel îşi permit uşor să refuze sau să se răzgândească pe parcurs.

Poţi preîntâmpina astfel de situaţii?  În principiu nu , dar să ţinem cont de câteva recomandări pentru a contracara astfel de fenomene:

-Nu lua o decizie în grabă, analizează toate aspectele;

-Nu te grăbi să semnezi imediat ce ai ofertă in mână;

-Documentează-te înainte despre organizaţie, studiază oferta salarială;

-Dacă ai şi alte opţiuni pe lista ofertelor aşteaptă până se concretizeaza şi restul, pentru a lua o hotărâre;

Dacă totuși se întâmplă  să refuzi oferta, anunţă imediat decizia ta!  Cu cât vei spune mai repede cu atât, sunt șanse de se găsi un alt om care este disponibil. Nu amâna din considerente de ruşine sau nepăsare.

Nu comunica vestea prin telefon sau mail, fii sincer, concis si explică angajatorului care este motivul schimbării deciziei tale (fie ai fost acceptat în compania mult visată, fie ai primit o contraofertă de la angajatorul tău actual, sau oricare alt motiv a intervenit între timp).

Prin urmare, este foarte important să încercăm să diminuăm aceste fenoneme pe cât posibil și să înţelegem că atât angajatorul cât și candidatul îşi construiesc imaginea pe piață.

irina bogIrina Bogorin, HR Manager, Beler Soft

Irina lucrează în compania Beler Soft Bucureşti şi pune multă pasiune în munca sa. Nu îi lipsesc provocarile în jobul său, preţuieşte relaţiile cu oamenii şi consideră că atitudinea completează cartea de vizita a fiecăruia dintre noi.

 

 

Comentarii

Share

About Author

atena.enea

(0) Readers Comments

Leave a Reply