Management — 29 December 2016

Orice manager cu experiență știe că oamenii dintr-o companie reprezintă un factor vital pentru succesul ei. Iată cum îi determini să rămână în companie cât mai mult timp.

Plecarea unei persoane din companie provoacă mereu o sincopă în procese, iar revenirea poate dura luni întregi. Orice manager bun își dorește oameni loiali, care să contribuie la succesul companiei, însă unele erori de management sau lipsa de atenție pentru angajați duc la demisii neașteptate. Iată ce este de făcut, la nivel de companie, pentru a loializa angajații:

 

  • O mică atenție poate face adevărate minuni

 

Par lucruri care nu contează, însă sunt mai importante decât crezi. Este vorba despre mici cadouri pentru angajați la anumite ocazii – zi de naștere, împlinirea unui an de la angajare, atingerea targetului. Nu trebuie să fie bonusuri mari, ci doar un mod de a le arăta că cineva le observă eforturile. Recunoașterea prin astfel de gesturi este mai importantă decât o mărire o dată la doi ani.  

Un exemplu excelent pentru un cadou oferit angajaților este un astfel de stilou. Util în orice birou, este exact acel mic detaliu care poate face diferența între un angajator atent la salariații săi și o companie care își tratează personalul cu indiferență. După cum vezi, există și varianta de lux, potrivită pentru manageri sau pentru cadourile oferite partenerilor de afaceri. Pare un detaliu pe care nu s-ar pune prea mult preț, însă arată pur și simplu un plus de atenție oferit din partea companiei.

 

  • Feedbackul, esențial mai ales pentru cei din generația Millennials

 

Studiile arată că cei care fac parte din generația Millennials petrec, în medie, doar doi ani în aceeași companie. Pentru această categorie de angajați este foarte important feedbackul constant. Ei sunt în căutarea dezvoltării permanente, așa că feedbackul din partea superiorilor îi arată că organizația este interesată cu adevărat de el, ca angajat.

 

  • Programele de dezvoltare personală și profesională

 

Nimănui nu-i place să se simtă plafonat la locul de muncă. Angajații au nevoie de provocări noi, de informații noi și pentru ei este important să vadă că firma investește în ei ca indivizi. Cursurile de perfecționare, atelierele de dezvoltare personală, de public speaking sau de leadership sunt niște instrumente prin care o companie își poate loializa angajații și le poate crește performanțele la locul de muncă. Atunci când angajații evoluează, și firma evoluează odată cu ei.

 

  • Posibilități reale de creștere în cadrul companiei

 

Continuând pe ideea perfecționării, este foarte important pentru companii să înțeleagă nevoia propriilor angajați de a crește în funcție și de a primi, periodic, provocări noi, care să îi țină motivați. După unul-doi ani în care o persoană face același lucru zi de zi, este normal să simtă nevoia unei schimbări, iar managerii de departamente, cât și de resurse umane, trebuie să fie conștienți de acest lucru. Dacă un salariat simte că nu i se oferă oportunitățile pe care le merită, părăsește firma chiar și dacă primește o mărire.

 

  • Transparența legată de situația financiară a companiei

 

Comunicarea este un factor vital pentru orice firmă, iar dacă angajaților nu li se dau asigurări că se află într-o companie de succes, ei vor căuta un loc de muncă mai sigur. Mai mult decât atât, una-două plecări pot determina o reacție în lanț provocată tocmai de această lipsă de siguranță. Când un angajat observă că tot mai mulți coleg își dau demisia, își pune întrebări și începe să se gândească la asta. Comunicarea poate împiedica astfel de curente.

Sursa foto: Shutterstock

Comentarii

Share

About Author

Marilena

(0) Readers Comments

Leave a Reply